Site icon laSfantuGheorghe.ro

Luni, 17 octombrie, începe etapa a II-a a Festivalului-Concurs DbutanT

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului-Concurs DbutanT, organizat de Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM) și Teatrul de Stat Constanța (TSC), ajunge luni, 17 octombrie, la Sf. Gheorghe, unde începe etapa Spectacole în Competiție. Aceasta se va încheia sâmbătă, 22 octombrie, cu o gală de decernare a premiilor care le vor fi acordate scenografilor câștigători. 

În competiția de la Sf. Gheorghe urmează să concureze săptămâna viitoare cinci scenografi, ale căror spectacole sunt programate după cum urmează:

  1. Luni, 17 octombrie, ora 19:00 -„Lacrimile amare ale Petrei von Kant” – scenograf,  Theodor Cristian
  2. Marți, 18 octombrie, ora 19:00 – „Brainstorm” – scenograf, Ana Maria Mănăilă
  3. Miercuri, 19 0ctombrie, ora 19:00 – „Black Box” – scenograf, Cosmin Stancu
  4. Joi, 20 octombrie, ora 19:00 – „Lecții despre iubire și creier” – scenograf, Ștefana Chelaru
  5. Vineri, 21 octombrie oră 19:00 „Cum mi-am îngropat fratele în asflat” – scenograf, Daria Nicu

Prima etapă a concursului, DbutanT International Program in Scenography, s-a încheiat la data 24 septembrie. Participanții selectați pentru etapa respectivă au lucrat la Constanța sub îndrumarea unor personalități în domeniu, cum sunt: Jean-Guy Lecat (FR), Nic Ularu (RO, SUA), Carmencita Brojboiu (RO), Paweł Dobrzycki (PL) și Helmut Sturmer (DE, RO).

O parte din instalațiile realizate de concurenții de la DbutanT în etapa de la Constanța vor fi aduse și la Sf. Gheorghe, unde vor putea fi admirate pe tot parcursul săptămânii viitoare. Între acestea, se numără și expoziția de instalații și fotografii „Metamorphoses” care se va monta în Piața Libertății Ulterior, Expoziția de costume Maria Miu, la Centrul Cultural Arcuș, și Statui Vii, cu costume de Diana Sav, tot în piața Libertății.

Premiile de anul acesta constau în posibilitatea a doi tineri câștigători de a fi scenograf sau scenograf asociat/asistent pentru un spectacol montat la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe și un spectacol montat la Teatrul de Stat Constanța. Câștigătorii vor fi anunțați sâmbătă, 22 octombrie, în cadrul festivității de acordare a premiilor.

Membrii juriului de anul acesta sunt: Theodor-Cristian Popescu (regizor); Dragoș Mușoiu (regizor); Cristina Milea (scenograf); Maria Miu (scenograf) și Adrian Damian (scenograf). Adrian Damian este curatorul acestei ediții DbutanT, dar și președintele juriului. În cadrul celei de-a doua etape, fiecare membru al juriului va susține și câte un master-class tematic.

Festivalul-Concurs DbutanT, ediția a VII-a, a obținut finanțare din partea AFCN și beneficiază de sprijin financiar și din partea Consiliului Județean Covasna, partener constant al evenimentului încă de la prima ediție. Mulțumim Consiliul Județean Constanța care sprijină acest eveniment prin finanțarea programului cultural al Teatrului de Stat Constanța. Alături de aceștia, DbutanT are de anul acesta noi parteneri între care: Centrul Român OISTAT (Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru); BRD România; Goethe-Institut București și Clubul Sportiv Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe. Un partener fidel Festivalului-Concurs DbutanT rămâne Asociația Șpraiț.

Cu prietenie,  Echipa de organizare TAM și TSC

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok .

Exit mobile version