Comorile secuilor și zestrea comunității maghiare

Divertisment

”Bună ziua! Jo napot kivanok !” – așa își dau binețe românii și maghiari din județul Covasna, care conviețuiesc împreună pe aceste meleaguri de zeci de generații. Viața împreună i-a făcut și pe unii și pe alții să preia ceva din felul celorlalți de-a fi, chiar dacă fiecare și-a păstrat obiceiurile și tradițiile.

În județul Covasna trăiesc aproape 200.000 de oameni, dintre care 75% sunt maghiari sau secui, oameni harnici care de-a lungul timpului și-au pus amprenta asupra locului prin ideile, faptele lor și prin mentalitate.

Despre istoria acestei comunități vorbesc importante monumente istorice și muzee, precum Biserica romano-catolică din Ghelința aflată în patrimoniul UNESCO, ce datează din secolul al XIII-lea, Muzeul etnografic din Cernat, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe și Muzeul Breslelor din Târgu Secuiesc.

Biserica din Ghelința a devenit parte a moștenirii culturale universale datorită frescelor foarte vechi (1330-1340) păstrate pe trei pereți ai clădirii, ce înfățișează scene ale legendei Sfântului Ladislau. Tavanul bisericii este, de asemenea, foarte valoros datorită casetelor în stil renascentist executate în 1628.

Pe muntele Perko din localitatea Sânzieni se află o capelă construită în secolul al XII-lea, considerată una dintre cele mai vechi așezăminte religioase din zonă. În fiecare an, pe 20 august, de ziua Sfântului Istvan (Ștefan) se organizează un pelerinaj la această capelă catolică, la care participă câteva mii de oameni. 

Stațiunea Balvanyos, aflată nu departe de Lacul Sfânta Ana, este străjuită de o cetate veche de aproape o mie de ani, în jurul căreia s-au țesut foarte multe legende. Se presupune că a fost construită în secolul al XII-lea și că în acest mic templu se făceau ritualuri păgâne. Numele stațiunii ar proveni de la cuvântul ‘balvany’, care tradus din limba maghiară înseamnă idol. Chiar și după atâtea secole, zidurile se păstrează bine, inclusiv turnul vechi din mijlocul cetății. Cu ocazia săpăturilor arheologice. aici s-au descoperit mărgele, sulițe din fier și ceramică, iar localnicii spun că dacă te încumeți să petreci o noapte printre ruine poți auzi galopul și nechezatul cailor, zăngănit de lanțuri și de arme.

Nu departe de localitatea Bățanii Mici se află furnalul Bodvaj unde în timpul Revoluției din 1848 au fost turnate primele două din cele 64 de tunuri făcute sub comanda artileristului Gabor Aron, născut în comuna Brețcu din județul Covasna. Celelalte au fost turnate la Târgu Secuiesc din clopotele mai multor biserici din zonă, dar unul singur s-a mai păstrat până în ziua de azi, expus la Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe. 

Acest muzeu păstrează și alte relicve istorice, dar și o bogată colecție etnografică, relevantă pentru obiceiurile și tradițiile comunității maghiare, printre ‘piesele de rezistență’ numărându-se un car de nuntă care transporta pe vremuri zestrea miresei. În curtea Muzeului Secuiesc pot fi văzute o casă specifică zonei Armășeni-Ciuc (1767), precum și mai multe porți populare secuiești sculptate în lemn ori pictate datând din perioada 1733 — 1875.

Clădirea muzeului a fost construită după planurile lui Kos Karoly (1883-1977), unul dintre cei mai importanți arhitecți de etnie maghiară din Transilvania, care a creat un stil aparte inspirat de arhitectura tradițională țărănească din zona secuimii. Tot după planurile sale au fost construite Palatul copiilor și fostul Liceu textil din Sfântu Gheorghe, care astăzi îi poartă numele.

Printre cele mai reprezentative monumente istorice ale comunității maghiare din municipiul Sfântu Gheorghe se numără Biserica reformată fortificată (sec. XV-XVI) și Casa cu arcade construită în jurul anilor 1820, în timpul domniei împărătesei Maria Tereza.

La Moacșa, nu departe de municipiul reședință de județ, pe un deal cunoscut sub numele ‘Pivnița Uriașului’, a fost ridicat în urmă cu câțiva ani, prin grija Consiliului Județean Covasna, un monument dedicat maghiarilor de pretutindeni. Drumul până în vârf este marcat cu mai multe porți secuiești, iar monumentul central realizat din lemn este înconjurat de 45 de stânci pe care au fost încrustate numele orașelor, comunelor și satelor din județ. În apropiere are loc în fiecare an ‘Galopiada secuiască’, o întrecere hipică ce atrage mii de turiști din țară și străinătate.

La câțiva kilometri de Moacșa, în localitatea Cernat, se află un muzeu etnografic în aer liber întemeiat în anul 1974 de pedagogul Haszmann Pal, care păstrează câteva mii de obiecte adunate din satele din jur, de la mobilă, cahle, țesături, până la porți monumentale, case de lemn și mori restaurate. Aici poate fi văzută o colecție de monumente funerare din piatră și lemn sculptat, precum și o expoziție bogată de mașini și unelte agricole.

Porțile tradiționale continuă să fie ‘la modă’ în județul Covasna — la intrarea în fiecare localitate locuită preponderent de maghiari este postată câte o poartă secuiască, iar mulți localnici își construiesc astfel de porți. În zona Sfântu Gheorghe, trendul a fost stimulat financiar de autoritățile locale care au lansat programul ‘Porți secuiești’ cu scopul de a reînvia tradițiile populare, dar și de a marca specificul etnic al județului. Practic, au acordat din bugetul local o ‘subvenție’ acelor persoane care au dorit să restaureze porțile vechi ori să construiască altele noi, în același stil.

Cea mai mare poartă secuiască din lume se află la intrarea în localitatea Turia — măsoară 9 metri înălțime și 15,6 metri lățime și este consemnată în Cartea Recordurilor.

În județul Covasna sunt și foarte multe castele și conace, aproape 200, care au aparținut nobilimii maghiare, majoritatea revendicate și retrocedate urmașilor foștilor proprietari. Unele dintre ele sunt foarte vechi și valoroase din punct de vedere istoric și arhitectural, dar se află într-o stare precară, dar altele, precum cele de la Zăbala, Vârghiș, Valea Crișului și Micloșoara, au fost reabilitate și introduse în circuitul turistic ori cultural.

Despre meșteșugurile tradiționale ale oamenilor din zonă vorbesc colecțiile păstrate de Muzeul breslelor din Târgu Secuiesc, unde pot fi văzute obiecte vechi ce au aparținut pantofarilor, turtarilor, pălărierilor, tâmplarilor, dogarilor, fierarilor ori altor meșteri care au trăit odinoară pe aceste meleaguri.

Pe vremuri aproape fiecare sat era renumit pentru un anumit meșteșug — satul Chiuruș, de lângă Covasna, spre exemplu, era cunoscut datorită sitarilor, Ghelința datorită șindrilei, Harale pentru dogari, Olteni pentru rotari, Vârghiș pentru tâmplari și pictori de mobilier, Bodoc, Herculian și Pava pentru olari și așa mai departe. Unele familii s-au ‘încăpățânat’ să continue tradiția, prin urmare la Târgu Secuiesc se fabrică și acum cahle pentru sobe de teracotă sau turtă dulce, iar la Harale mai sunt câțiva dogari care s-au adaptat pieței, prin urmare nu mai produc doar ciubăre, găleți pentru fântâni și butoaie, ci și butoaie de saună, chiuvete și căzi ecologice din lemn, elegante, moderne și minimaliste. Ba mai mult, și-au făcut și pagini web pentru a ține pasul cu progresul.

Printre cele mai importante personalități de etnie maghiară născute în județul Covasna se numără Gheorghe Doja (Dozsa Gyorgy), capul răscoalei țărănești din anul 1514, pictorul Barabas Miklos (1810-1898) și Korosi Csoma Sandor (1784 — 1842), creatorul primului dicționar englez-tibetan.

Pentru a face cunoscută zona, dar și oamenii, obiceiurile și tradițiile locale, Consiliile Județene Covasna și Harghita au lansat în urmă cu câțiva ani un site intitulat ‘Comorile Ținutului secuiesc’, unde se regăsesc cele mai reprezentative și inedite obiective istorice, arhitecturale, culturale, naturale și turistice. Acestea pot fi vizitate virtual pe www.virtualisszekelyfold.ro, fiind prezentate prin intermediul unor panorame sferice de 360 de grade care surprind atât detalii, cât și imagini de ansamblu.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul