Laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Judeţean Sfântu Gheorghe a fost inclus în programul naţional de testare

Social

Laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, pus în funcţiune la mijlocul lunii mai, a fost acreditat de Ministerul Sănătăţii, iar începând de săptămâna aceasta aici se vor putea efectua teste Real Time PCR, în cadrul programului naţional de testare.

Conducerea Spitalului Judeţean a precizat că ministerul a alocat instituţiei 200.000 lei, sumă suficientă pentru efectuarea unui număr de circa 1.000 de teste.

“Am avut ca ţintă să fie inclus laboratorul nostru în rândul acestor categorii de laboratoare. Astăzi putem discuta despre acreditarea laboratorului, intrarea laboratorului în categoria laboratoarelor de referinţă acreditate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică şi care pot să lucreze în cadrul programului naţional de testare (…) Practic, începând de luni putem să lucrăm şi în acest regim. Am primit un buget de 200.000 de lei pe care putem să îl folosim pentru 1.000 de teste PCR”, a declarat managerul spitalului, Andras Nagy Robert.

Acesta a mai spus că prioritate la testare vor avea pacienţii şi personalul spitalului, dar de serviciile laboratorului vor putea beneficia şi alţi cetăţeni care au nevoie de teste COVID-19, cum ar fi, spre exemplu, cei care vor să plece în străinătate. Andras Nagy Robert susţine că preţurile vor fi mai mici decât la alte laboratoare.

Laboratorul de biologie moleculară, care va ajuta la diagnosticarea COVID-19, dar şi a altor afecţiuni medicale, a fost pus în funcţiune în luna mai şi a fost donat Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu de către o firmă austriacă.

Valoarea aparaturii este de 100.000 de euro, iar, potrivit conducerii spitalului, este cea mai modernă din regiune, fiind complet automatizată, prin urmare testele sunt mai rapide şi mai sigure.

Conform sursei citate, linia de laborator este valoroasă şi pentru că va putea fi folosită pe viitor şi pentru diagnosticarea altor boli, cum ar fi hepatite, boala Lyme, boli hematologice sau oncologice.

Până în prezent, laboratorul a efectuat peste 2.400 de teste Real Time PCR pentru depistarea noului coronavirus pentru pacienţi şi personalul spitalului.  În judeţul Covasna mai există două laboratoare private care fac teste Real Time PCR. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul