Stațiunea Șugaș-Băi, de la aur la căutătorii de adrenalină

Divertisment

Începuturile stațiunii Șugaș-Băi se leagă, spun localnicii, de câțiva căutători de aur, care, în jurul anului 1840, ar fi început să facă săpături în zonă cu gândul de a se îmbogăți. Nu au găsit aur, dar au descoperit ceva mult mai valoros decât aurul pentru sănătate – ape minerale și mofete, excelente remedii naturale pentru o serie de boli care altfel se tratează cu pumni de medicamente.

Stațiunea se află într-o ‘căldare’ a Munților Baraoltului, pe valea pârâului Șugaș, nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, iar singurul drum asfaltat care duce până aici șerpuiește aproape zece kilometri prin pădure.

Cei care intră cu mașinile în zona turistică trebuie să plătească o taxă de 3 lei, folosită pentru salubrizarea popasurilor și spațiilor de campare și, ce-i drept, zona e curată.

Mica stațiune a început să fie frecventată de tot mai mulți turiști după ce autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au cumpărat de la omul de afaceri brașovean Ioan Neculaie mai multe obiective turistice lăsate în paragină după privatizare, printre care un restaurant, o mofetă, o bază de tratament și un mic hotel, pe care le-au reabilitat cu scopul de a le reintroduce în circuitul turistic. Au investit aici câteva milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii și crearea unor locuri de agrement, înțelegând că nu e de ajuns să-i oferi turistului doar un pat bun, o porție zdravănă de mâncare, ozon și îmbăieri în apă minerală, ci trebuie să-i oferi și alternative pentru petrecerea timpului liber.

Prin urmare, au amenajat o nouă pârtie de schi, iar din fonduri europene au construit un modern centru wellness prin proiectul ‘Drumul apelor minerale’, dotat cu două bazine, unul cu apă rece și unul cu apă caldă, băi turcești, saune finlandeze și o sală de fitness.

De asemenea, au reabilitat bazinul de înot în aer liber, mofeta, baia caldă și au amenajat un parc de aventură, un teren de tenis cu gazon sintetic, unul de minigolf cu 18 piste de joc și unul de sporturi extreme. 

Acesta din urmă cuprinde o rampă de racing pentru cicliști, o plasă pentru cățărat, o trambulină pentru copii, un cablu de acrobație și un teren artificial de escaladă înalt de 12 metri și mai multe trasee cu diferite grade de dificultate, marcate cu diverse culori.

‘Avem mai multe trasee pe care le recomandăm în funcție de nivelul fiecărui client sau sportiv, de la cele foarte ușoare la cele mai grele. Nu le-am făcut cu un grad de dificultate ridicat pentru că nu am vrut ca lumea să înțeleagă greșit acest sport, să creadă că e exclusiv pentru oameni forțoși și subțiri și cu o forță mentală extraordinară. Cel mai ușor este traseul galben care a fost conceput astfel încât să fie, totuși, un challenge pentru oricine dorește să încerce acest sport. Escalada necesită, în mod echilibrat, forță, tehnică și putere mentală, e nevoie de aceste trei însușiri ca să fii bun în acest sport (…) Pe stâncă, deși e același sport, e cu totul altceva, pentru că trebuie să dai dovadă și de alte calități, cum ar fi orientarea. Aici, pe panoul de escaladă, vezi clar traseele, sunt făcute cu culori diferite, trebuie doar să te cațeri’, a declarat pentru AGERPRES, Szocs Karoly Csaba, președintele asociației sportive Adrenalin din Sfântu Gheorghe, care administrează terenul de sporturi extreme.

Potrivit acestuia, escalada a devenit o modă în ultimii cinci ani în țara noastră și are tot mai mulți adepți, fiind practicat chiar și de copii de 4-5 ani. Pe peretele de la Șugaș Băi, care este unul dintre cele mai bune din țară, a fost organizat în acest an Campionatul național de escaladă pentru copii și juniori.

De succes se bucură și parcul aventura, cu tiroliene, punți și căsuțe agățate în copaci, care va fi deschis până în luna octombrie. Administratorul acestuia, Wagner Attila, a declarat pentru AGERPRES că parcul are un grad de dificultate mediu și două nivele — unul pentru adulți și unul pentru copii. 

‘Eu spun că majoritatea oamenilor ar trebui să încerce, toți cei care au o condiție fizică medie pot parcurge aceste trasee. Avem o tiroliană pentru copii la nivelul I și două pentru adulți, iar înălțimea maximă e de 12 metri (…) Copiii au acces începând cu vâsta de 6 ani, ca să poată folosi singuri carabinierele de siguranță. Fiecare persoană trebuie să intre pe traseul de inițiere înainte de a intra în parc ca să învețe cum trebuie folosit echipamentul (…) Acesta e foarte sigur, e fabricat în Franța special pentru aceste parcuri de aventură, iar elementele susțin o greutate de peste 2000 de kilograme. Periodic le verificăm, în principiu în fiecare dimineață ca să fie totul în regulă. Suntem deschiși în fiecare zi, în afara zilei de luni, între orele 11 și 19, iar pentru grupuri mai mari acordăm și reduceri la bilete (…) Vine lumea, să știți, mai ales copiii sunt foarte interesați, e aglomerat mai ales la sfârșit de săptămână, iar cei mai curajoși fac traseul chiar și de trei-patru-cinci ori într-o oră’, a declarat Wagner Attila.

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva, a precizat că baza de tratament care va fi pusă în funcțiune în toamna acestui an va fi dotată cu băi galvanice, aparate de kinetoterapie, electroterapie, magnetodoaflux, masaj, hidromasaj, masaj cu jad și saună, iar în clădirea fostului restaurant a fost amenajat un spațiu de agrement cu mese de tenis, mese de billiard, aparate fitness și diverse jocuri recreative.

‘Investițiile realizate aici au transformat complet înfățișarea acestei mici stațiuni care a fost concepută în principal ca o bază de agrement pentru locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe și cei din împrejurimi. La sfârșitul lunii septembrie vom termina toate lucrările, au mai rămas foarte puține de făcut. Investițiie realizate în ultimii trei ani se ridică la 6,6 milioane de lei, sumă care include finanțarea nerambursabilă obținută prin Programul Operațional Regional, precum și contribuția proprie de 3,7 milioane de lei asigurată de municipalitate. Aceste obiective sunt generatoare de profit, iar în acest caz cel puțin 50% din cheltuielile eligibile trebuiau suportate de beneficiar’, a declarat Sztakics Eva.

Viceprimarul Tischler Ferenc a declarat că obiectivele turistice de la Șugaș Băi nu se pot autosusține deocamdată, dar speră ca odată cu creșterea numărului turiștilor subvenția acordată de Primărie să scadă.

‘Întreaga bază de agrement a stațiunii va fi administrată de o firmă înființată de Primărie. Noua formă de organizare aduce mai multe beneficii, aceasta va face posibilă satisfacerea nevoilor publicului, cum ar fi programul prelungit și se va putea introduce și un sistem de bonificații pentru clienții fideli, ceea ce nu a fost posibil până acum’, a declarat viceprimarul Tischler Ferenc.

În stațiunea Șugaș Băi sunt puține locuri de cazare, aproximativ o sută în diverse vile și pensiuni private, în schimb turiștii pot găsi locuri în hotelurile din municipiul Sfântu Gheorghe.

Departe de ambiția de a concura cu stațiunile consacrate, Șugaș Băi aspiră totuși la un loc pe harta turistică a țării, dorindu-se a fi o destinație ideală pentru tineri și amatorii de adrenalină .

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul