Municipiul Sfântu Gheorghe va avea în acest an cel mai mare buget din ultimii 30 de ani.

Economie

Municipiul Sfântu Gheorghe va avea în acest an cel mai mare buget din ultimii 30 de ani, fiind estimat la 150 de milioane de lei, a declarat, joi, primarul Antal Arpad.

Potrivit acestuia, proiectul de buget, supus dezbaterii publice, a fost construit într-o notă „pesimist-realistă”, pornind de la suma de 132 de milioane de lei, însă până la finele anului va depăşi 150 de milioane de lei.

„Azi am lansat în dezbatere publică bugetul pe anul 2020, este un moment istoric în adminstraţia publică din România, pentru că avem şansa prima oară, din câte ştiu eu, ca în ianuarie să avem buget. Pe 31 ianuarie voi convoca şedinţa Consiliului local pentru a adopta bugetul pe anul 2020. Este un buget care mă face să fiu optimist şi pot să vă spun că în fiecare domeniu vom putea face un pas înainte în acest an. Va fi un buget mai bun decât cel din anul trecut, iar asta, pe de o parte, se datorează faptului că veniturile din impozitul global cresc cu aproximativ 20%, conform estimărilor noastre şi ale celor de la Finanţe, astfel încât anul acesta deja vom putea atrage şi fonduri europene. Deci, cu siguranţă va fi cel mare buget de până acum al municipiului Sfântu Gheorghe de după Revoluţie”, a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat totodată că administraţia locală a intrat în acest an fără datorii, cu o sumă „destul de semnificativă în fondul de rezervă, de 15,5 milioane de lei”.

„Vom porni cu un buget de 132 de milioane de lei, dar, după cum mă cunoaşteţi, de fiecare dată construiesc bugetul între venituri pesimiste şi realiste, deci, cu siguranţă acest buget la sfârşitul anului va depăşi 150 de milioane de lei şi cu siguranţă vom putea face câte un pas înainte în fiecare domeniu şi nu va fi regres în niciun domeniu de activitate în municipiul Sfântu Gheorghe”, a susţinut Antal Arpad.

În ce priveşte planurile din acest an, primarul a afirmat că se va axa atât pe investiţii mari, cât şi pe lucruri aparent mărunte, dar importante pentru confortul şi liniştea cetăţenilor.

„Ne vom ocupa de investiţii mari, pentru că investiţiile mari şi importante sunt cele care ridică rangul oraşului şi care creează o imagine pozitivă de viitor pentru cetăţeni. Pe de altă parte (…) vrem să rezolvăm acele probleme mici, parcări, trotuare, scări, iluminat public, care rezolvă problema confortului de zi cu zi al cetăţenilor. Iar când vorbesc despre investiţii mari, mă gândesc la şoseaua de centură a oraşului, mă gândesc la universitate, mă gândesc la sedii noi pentru instituţii de cultură”, a mai spus edilul-şef al municipiului.

Proiectul de buget şi planul de investiţii pe anul 2020 au fost supuse dezbaterii publice pe site-ul Primăriei, cetăţenii putând să-şi exprime opiniile şi propunerile de modificare până pe data de 30 ianuarie. AGERPRES

Lasă un răspuns Anulează răspunsul