O firmă din județul Covasna a lansat pe piață, în premieră europeană, o băutură răcoritoare ce conține apă minerală din zona Vâlcele și fibre aglutenice extrase din rădăcină de cicoare.
Managerul firmei Wega Invest, Silviu Manole a declarat luni pentru AGERPRES că această băutură este recomandată persoanelor cu intoleranță la gluten, dar și celor care au adoptat un stil de viață sănătos, precizând că apa minerală cu fibre duce la scăderea trigliceridelor, a colesterolului, a zahărului din sânge și mărește viteza tranzitului intestinal. Potrivit acestuia, cercetările pentru realizarea produsului au durat timp de doi ani și s-au finalizat cu brevet de invenție, firma având asigurată proprietatea intelectuală atât asupra produsului, cât și a procedeului.
‘Apa minerală cu fibre este primul produs de acest fel obținut în Europa (…) Conține fibre aglutenice extrase din rădăcină de cicoare, combinate cu apă minerală de Vâlcele, bogată în minerale (…) E importantă această combinație pentru că una dintre cele mai mari probleme a bolnavilor de celiachie, a celor cu intoleranță la gluten e că sunt demineralizați, iar ei sunt clienți aproape siguri, pe segmentul de vârstă 30-40 de ani, ai cancerului de colon (…) Produsul vine să acopere o nișă comercială, dar și să prevină această maladie teribilă, pentru că cine consumă zilnic fibre e ferit de aceste afecțiuni’, a declarat Silviu Manole.
Apa minerală cu fibre se vinde numai la Sfântu Gheorghe în cantități foarte mici, a spus Silviu Manole, precizând că dorește să construiască o nouă unitate de producție și să mărească vânzările.
‘Acum căutăm surse de finanțare pentru a construi o unitate de producție nouă, pentru că există un potențial fantastic având în vedere că în Europa nimeni nu produce așa ceva’, a mai spus Manole.
Potrivit acestuia și apa minerală de Vâlcele, care un bogat conținutul de magneziu, se vinde foarte bine deoarece este un excelent remediu împotriva stresului, dar se recomandă și bolnavilor de ulcer sau osteoporoză.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.