Suprafață totală: 3.710 kmp
Numărul orașelor: 5, dintre care două municipii: Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc
Numărul comunelor: 40
Numărul satelor: 122
Așezat în curbura Carpaților, cu o poziție centrală față de hotarele țării, județul Covasna este localizat în sud-estul regiunii Transilvania. Se învecinează la est cu județele Vrancea și Bacău, la sud-est cu Buzău, la sud-vest și vest cu Brașov, iar la nord cu Harghita. Teritoriul județului este legat de spațiul extracarpatic prin pasurile Buzău și Oituz, precum și prin mai multe trecători.
Suprafața județului reprezintă 1,6% din teritoriul țării.
Conform Recensământului Populației și al Locuințelor din 2011, populația stabilă a județului este de 210.177 persoane. Populația urbană totalizează 100.811 persoane, iar cea rurală 109.366, gradul de urbanizare fiind de 47,9%. Informațiile privind etnia au fost disponibile pentru 204.060 de persoane. Populația de etnie maghiară deține majoritatea în județul Covasna, cu o pondere de 73,7% (150.468 persoane). Restul populației se împarte în: români 45.021 (22%), romi 8.267 (4,05%) și alte etnii.
Teritoriul județului este străbătut de apele Oltului și ale Râului Negru, care scaldă și bazinul Târgu Secuiesc, mărginit de Munții Nemira și Munții Brețcului la est, Munții Întorsurii la sud și la vest de șirul Munților Bodoc.
Relieful județului variază de la altitudinea de 468 metri (baza de eroziune a pârâului Baraolt) până la 1.777 metri (Vârful Lăcăuți), având forme variate, de la câmpie brăzdată de râuri și presărată cu lacuri, la dealuri submontane și munți. Suprafața de pădure a județului este de aproximativ 17.000 ha.
Județul dispune de o rețea hidrografică relativ bogată. Râul Olt este principala arteră hidrografică din județ, cu o lungime de aproximativ 150 km, colectând majoritatea cursurilor din această zonă. Râul Negru, afluentul cel mai important al Oltului, izvorăște din versantul sudic al Munților Șandru Mare și străbate partea estică a județului. Râul Buzău, cu afluenții Bâsca Mare și Bâsca Mică, traversează partea de sud și sud-est a județului.
Munții ocupă mai mult de jumătate din suprafața județului și sunt acoperiți în marea lor majoritate de păduri.
Anumite zone din Munții Baraolt, situați în partea de vest a județului, sunt bogate în ape carbogazoase și sulfuroase, cu numeroase emergențe de bioxid de carbon: văile pâraielor Bățani, Aita, Arcuș, Araci.
Munții Harghita, localizați la nord de Munții Baraolt, fac parte din județul Covasna numai cu partea lor vestică.
Munții Bodoc, în partea nord-centrală a județului, între Tușnad și Angheluș, pe o lungime de 30 km, depășesc cu unele vârfuri altitudinea de 1.100 m. Munții Bodoc sunt constituiți din gresii, microconglomerate și marne de vârstă cretacică aparținând zonei interne a flișului. Rezerve hidrominerale și gaze mofetice se concentrează în jurul zonei Balvanyos — Lacul Sfânta Ana.
Munții Nemira, cu sectorul lor sudic în partea de nord-vest a județului se remarcă în înălțime în partea lor estică cu vârfurile Nemira-Țiganca 1.626 metri și Șandru Mare 1.640 metri.
Munții Vrancei aparțin județului Covasna numai prin nivelul de cea mai mare altitudine, cu vârfuri înalte de peste 1.500 m: Vârful Mușat 1.503 m, Vârful Astagul Mare 1.526 m, Vârful Izvoarele Putnei 1.534 m, Vârful Anișoara 1.645 m și Vârful Lăcăuț 1.777 m.
Munții Brețcului sunt mărginiți la vest de Depresiunea Târgu Secuiesc, iar la est de izvoarele Oituzului și ale râului Bâsca Mare.
Munții Întorsurii sau Clăbucetele Întorsurii au altitudini mai reduse, doar câteva culmi depășind 1.000 m.
Întregul șir muntos din județ, cu excepția Munților Buzăului, este constituit din roci caracteristice flișului extern al Carpaților Orientali, reprezentate de gresia de Siriu, straturile de Zagon, șisturile negre și gresia de Tarcău.
Datorită constituției geologice relativ complexe a teritoriului județului, marile unități structurale adăpostesc o gamă largă de rezerve de substanțe minerale. Între acestea se numără lignitul, apele minerale, marne, gresii, calcare, argile, andezite, nisipuri, pietrișuri, diatomită și argilă refractară.
Prin importanța științifică și raritatea unor specii de plante și formațiuni geologice, au fost declarate arii protejate: Dealul Ciocașului — Dealul Vițelului (910 ha), Tivonul Luci (mlaștină oligotrofă—120 ha), Punctul forestier Aita Seaca, Mestecănișul de la Reci (2.020 ha), Muntele Puciosu — Turia, Valea Iadului — Turia, Vulcanul Balta Dracului, Grota Timsos, Grota Ucigașă, Peștera Puturosu, Peștera Gyilkos, Cimitirul Păsărilor, Băile Timsos, Cheile Vârghișului, Turbăria Ruginosu, Tinovul Apa Roșie.
Județul Covasna este renumit pentru stațiunile balneoclimaterice Covasna, Balvanyos, Malnaș-Băi, Vâlcele, Șugaș-Băi, Băile Fortyogo, Biborțeni, Ozunca-Băi.
Municipiul Sfântu Gheorghe
Reședința județului Covasna este municipiul Sfântu Gheorghe, situat în depresiunea cu același nume, în interiorul curburii Carpaților Orientali. Localitatea, așezată pe râul Olt, la 520-580 m altitudine, are, potrivit recensământului din 2011, 56.006 locuitori.
Deși vestigiile arheologice descoperite în această zonă atestă existența vieții umane încă din neolitic, Sfântu Gheorghe este atestat documentar din secolul al XIV-lea, când, pentru prima dată, în anul 1332, într-un registru papal, apare consemnat cu numele „Sacerdos de Sancto Giorgio”. Menționat ca oraș în 1461, apoi ca oraș privilegiat în 1492, Sfântu Gheorghe a devenit în perioada feudală un important centru meșteșugăresc și comercial.
Prădat în mai multe rânduri de tătari (1658) și de turci (1661), în 1764 orașul a devenit reședința comandamentului grăniceresc al regimentului de husari.
Din 1782, pe lângă târgurile obișnuite care se țineau în localitate încă din secolul al XVI-lea, în ziua de Sfântul Gheorghe (23 aprilie) se organizează târgul de primăvară, iar târgurile săptămânale au fost fixate în ziua de luni.
În secolul al XIX-lea, la Sfântu Gheorghe apar și se dezvoltă mai multe bresle (în 1808 — a cizmarilor, în 1829 — a tăbăcarilor, în 1836 — a croitorilor ș.a.).
După ce a devenit reședința Comitatului Trei Scaune (înființat în 1876), orașul cunoaște o amplă dezvoltare. În 1879 a fost înființată fabrica de textile (azi Textila Oltul), în 1897 — cea de țigarete, iar în 1882 — tipografia; în 1872 a luat ființă Școala civilă de băieți, în 1874 Școala civilă de fete, apoi în 1886 Orfelinatul județean de băieți. La 15 septembrie 1879 a fost inaugurat Muzeul Național Secuiesc, iar în 1891 a fost dată în folosință stația de cale ferată.
Potrivit istoricului localității, municipiul Sfântu Gheorghe a fost prima localitate importantă din Transilvania eliberată de sub ocupația fascisto-hortystă de către armata română în 1944.
Orașul a trecut printr-o nouă etapă de industrializare în perioada socialistă, în cursul anilor ’70, când în localitate au fost construite fabrici de utilaje, precum și o fabrică de mobilă.
În prezent, principalele activități economice se desfășoară în domeniul comerțului și al serviciilor, al industriei textile, procesării laptelui, construcțiilor.
Printre atracțiile turistice ale orașului se regăsesc: Muzeul Național Secuiesc; Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni; biserica fortificată, din secolele XIV-XV (în prezent biserica reformată), înconjurată de ziduri de apărare; Catedrala Ortodoxă Română cu hramul „Sfântul Gheorghe”; „Casa cu Arcade” (secolul al XVIII-lea), clădirea Primăriei municipale (secolul al XVIII-lea), Teatrul Andrei Mureșanu (fondat în 1987) și Teatrul Tamási Áron (1948).
Alte puncte de interes turistic sunt: Monumentul Ostașului Român creat de sculptorul Balogh Péter și dezvelit la 18 septembrie 1974; busturile lui Gábor Áron (realizat de sculptorul Gergely István) și Nicolae Bălcescu (operă a sculptorului Márton Izsák).
Cei care doresc pot practica echitația în satele din vecinătatea orașului.
Totodată, în apropierea municipiului, la 8,5 km distanță, la 740-780 m altitudine, se află stațiunea balneoclimaterică Șugaș Băi, renumită pentru băi și mofete, indicate în boli cardiace și ale aparatului circulator. Dotată cu teleschi și tunuri de zăpadă artificială, stațiunea Băile Șugaș este ideală și pentru iubitorii sporturilor de iarnă.
Oraș raional în perioada 1950-1968, Sfântu Gheorghe („Sepsiszentgyörgy” în limba maghiară) a devenit reședința județului Covasna la 17 februarie 1968, iar în 1979 a fost declarat municipiu, având în subordine administrativă două sate: Chilieni (atestat documentar în 1334) și Coșeni (1448).
Municipiul Târgu Secuiesc
Cel de-al doilea municipiu al județului Covasna, Târgu
Secuiesc, este situat la circa 40 km de Sfântu Gheorghe, reședința județului,
la 560 m altitudine. Localitatea, aflată în nordul Depresiunii Târgu Secuiesc,
pe râul Turia, în apropiere de confluența cu râul Cașin, număra, conform
datelor de recensământ din 2011, o populație de 18.491 locuitori.
Cele mai vechi mărturii arheologice ce confirmă locuirea umană în această zonă
datează din neolitic și din epoca bronzului. La 24 noiembrie 1407, așezarea
este pentru prima dată menționată în scris, ca așezare rurală, cu numele
„Toriawasara” (Târgul Turiei). În 1463, apare cu denumirea de
„Asserculi Oppidum” (Orașul din scândură), iar în 1532, este pomenit
cu numele „Neumarkt” (Orașul Nou). Cu numele de astăzi, orașul este
înregistrat într-un document din 28 iunie 1562.
De la mijlocul secolului al XV-lea, așezarea cunoaște o dezvoltare mai accentuată. În secolele XVI-XVII, avantajat fiind și de poziția sa geografică, a devenit un important centru meșteșugăresc și comercial.
Începând cu cea de-a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la Târgu Secuiesc apar breslele, care au activat până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În „Orașul Breslelor”, denumire sub care a mai fost cunoscută așezarea, de-a lungul timpului s-au înființat breslele tăbăcarilor — în 1572, cizmarilor — în 1638, cojocarilor și olarilor — în 1649, turtarilor, măcelarilor, pălărierilor, pantofarilor, tâmplarilor, fierarilor și lăcătușilor, croitorilor, curelarilor și căldărarilor. Breslele și asociațiile meșteșugărești au marcat modul de viață al localnicilor și înfățișarea întregului oraș. Acestea au format, în jurul pieței centrale (centrul istoric), o rețea de curți interioare, specifice orașului Târgu Secuiesc și care îi conferă acestuia unicitate în Europa.
Distrusă în mare parte, la 29 iulie 1834, de un puternic incendiu, localitatea a fost însă refăcută rapid.
În cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, localitatea a trecut printr-un important proces de industrializare, în Târgu Secuiesc fiind puse în funcțiune, printre altele, Întreprinderea de șuruburi, Întreprinderea de izolatori electrici de joasă tensiune, Întreprinderea de amidon, glucoză și dextroză, Fabrica de produse lactate proaspete și brânzeturi.
În 1968, a fost fondată Întreprinderea de confecții din Târgu Secuiesc, actuala Secuiana. Ulterior, fabrica s-a specializat în producția de pantaloni, creațiile marca „Secuiana” fiind apreciate atât pe piața autohtonă, cât și în străinătate.
Astăzi, principalele activități economice ale municipiului se desfășoară în industria confecțiilor, a serviciilor, a comerțului și în agricultură. La Târgu Secuiesc, turiștii pot vizita centrul istoric, Muzeul Breslelor, biserica romano-catolică „Sfânta Treime” (1722-1795); biserica ortodoxă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” (secolul al XVIII-lea); biserica reformată (1782); Mănăstirea Minoriților (sec. XVIII-XX); clădirea Judecătoriei (mijlocul secolului al XVIII-lea); casa în care a locuit revoluționarul Gábor Áron; Casa Túróczi Mózes (1843); statuia lui Gábor Áron.
La 20 de km de Târgu Secuiesc, pe versantul sudic al munților Bodoc, la 840-950 m altitudine, se află stațiunea balneoclimaterică Băile Bálványos, renumită pentru calitățile terapeutice ale numeroaselor izvoare minerale și ale mofetelor. Puțin mai sus de stațiune, la o altitudine de 1020-1040 m, se găsesc ruinele Cetății Bálványos (secolele XIII-XIV).
Târgu Secuiesc („Kézdivásárhely” în limba maghiară, „Szekler Neumarkt” în germană) a fost declarat municipiu la 2 noiembrie 2000 și are în subordine administrativă satul Lunga (atestat în anul 1332).
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.