Județul Covasna: Scurt istoric

Divertisment

Prezența omului pe teritoriul actual al județului Covasna datează din cele mai îndepărtate timpuri, urmele activității sale fiind scoase la iveală de numeroase săpături arheologice care au stabilit că acestea aparțin Neoliticului (mil. V-IV î.Hr.).

Reprezentativ pentru Neolitic este întinsa așezare identificată în arealul localității Ariușd (cu mai multe niveluri de locuire), caracteristică fazei de început a Culturii Cucuteni, care a și dat numele Culturii Ariușd. Perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (sec. XVIII-XVI î. Hr.) este marcată prin descoperirile de la Zăbala, Ariușd, Sfântu Gheorghe ș.a., iar urme specifice perioadei de mijloc a Epocii bronzului au fost scoase la iveală în arealul localităților Imeni, Bixad, Sfântu Gheorghe ș.a.

Perioada de trecere de la Epoca bronzului la prima vârstă a fierului — Hallstatt (1200-450/330 î.Hr.) este bine reprezentată prin vestigiile descoperite în așezările de la Ghidfalău, Reci, Cernat, Sfântu Gheorghe ș.a. Epoca La Tene dacică (sec. V î. Hr. — I d. Hr.), care oglindește stadiul de dezvoltare al societății geto-dace din vremea regilor Burebista și Decebal, caracterizată prin dezvoltarea prelucrării fierului, prin apariția de noi forme ceramice datorate folosirii roții olarului, prin dezvoltarea meșteșugurilor etc., este evidențiată prin descoperirile de la Covasna, Sfântu Gheorghe, Olteni, Ghelința, Surcea ș.a., unde s-au găsit numeroase tezaure de podoabe dacice. La Covasna a fost identificată, din această epocă, o puternică cetate cu trei incinte de piatră, datând din sec. I î.Hr — I d.Hr.

În perioada stăpânirii romane au fost construite aici numeroase fortificații și castre care aveau menirea să obstrucționeze văile și pasurile prin care puteau să pătrundă dușmanii. Printre acestea se numără castrele de la Olteni, Brețcu, Reci ș.a. datând din sec. II-III.

După retragerea armatei și a administrației romane (271-275) de pe aceste meleaguri, populația a continuat să existe și să-și desfășoare activitatea neîntrerupt, organizându-se în obștii sătești, agricole și păstorești.

Repertoriile arheologice întocmite în ultimii ani indică o realitate demografică variată pentru secolele VII-X, după care urmează etapa pătrunderii ungurilor și așezării secuilor aici. Astfel, în județul Covasna au fost identificate până acum vreo 20 de puncte arheologice (așezări, cimitire, fortificații), datate în secolele VII-XI, anterior cuceririi maghiare și venirii secuilor în zonă. Dintre acestea doar 5 (dintre care 4 sunt din secolele X-XI) sunt atribuite unor microgrupuri de populații migratoare care s-au infiltrat în regiune.

Cele mai multe dintre așezările medievale timpurii databile în secolele VII-XI sunt amplasate în perimetrul ei sau se suprapun peste vetrele unor mai vechi așezări dacice, unele dintre acestea având și material arheologic roman. Asemenea așezări medievale timpurii au fost identificate arheologic în zona municipiului Sfântu Gheorghe (trei așezări), la Coșeni-Sfântu Gheorghe, Angheluș, Cernat, Poian, Reci, Baraolt, Ariușd etc.

Descoperirile arheologice și informațiile oferite de izvoarele narative permit concluzia după care, primele grupuri de unguri pătrund în estul Transilvaniei în secolul al XI-lea, după întemeierea regatului Ungariei și începutul întinderii acestuia spre răsărit. Secuii sunt transferați de către regalitate din regiunea Mureșului Mijlociu și a Târnavelor, înspre cursul superior al acestor cursuri de apă, la sfârșitul secolului XII și începutul secolului XIII, în scopul întăririi pazei în marginile răsăritene ale regatului.

În anumite momente s-a impus colaborarea politică și militară dintre forțele Munteniei, Moldovei și Transilvaniei; astfel se explică participarea secuilor alături de Mircea cel Bătrân la Nicopole, în expedițiile conduse de Iancu de Hunedoara sau alături de Ștefan cel Mare la Vaslui și Codrii Cosminului. Istoria consemnează că la sfârșitul secolului XVI, peste 20.000 de luptători secui se alătură lui Mihai Viteazul, la luptele antiotomane, la eliberarea orașelor Târgoviște și București, și la lupta pentru Unirea celor trei țări într-un singur stat.

Începând cu secolul XVI, în aceste ținuturi, se intensifică relațiile comerciale, favorizate și de faptul că pe aici treceau drumurile comerciale care legau Transilvania cu Moldova și Țara Românească.

La începutul secolului XVIII populația Transilvaniei se ridică împotriva dominației habsburgice.

Secolele XVII — XVIII se caracterizează prin intensificarea contradicțiilor de clasă, prin lupta continuă dintre nobilime și iobăgimea exploatată. Răscoala din 1784 condusă de Horea, Cloșca și Crișan pornită împotriva obligațiilor feudale, pentru libertate și pământ, a reunit în lupta comună țărănimea iobagă, română și maghiară, pe lucrătorii minieri din Hunedoara, Munții Apuseni, Baia Mare și Maramureș. Ecoul ei a răsunat puternic în Moldova, Țara Românească și în întreaga Europă. În cadrul populației locale o răscoală mai amplă are loc în 1785, ca reacție la ordinul împăratului Iosif al II-lea privind intensificarea exploatării iobăgimii.

Luptele sociale și naționale din secolul al XIX-lea au culminat cu Revoluția de la 1848.

Atmosfera din preajma actului Unirii de la 1918 este marcată și în județul Covasna, prin adunări populare unde se aleg deputații din circumscripțiile Sfântu Gheorghe, Întorsura Buzăului, Covasna, Aita Mare și altele pentru participarea la Marea Adunare de la Alba Iulia. Totodată, sute de oameni semnează actul „Hotărârea noastră”, în care precizează dorința lor de a se uni cu țara și pe care-l trimit la Alba Iulia.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, teritoriul Covasna trece sub administrație horthystă. După patru ani de ocupație străină, Armata Română a revenit, prin luptă, în orașul Sfântu-Gheorghe. Eliberarea orașului Sfântu-Gheorghe, dar și a întreg Ardealului de Nord de sub ocupația horthysto-fascistă s-a făcut cu multe jertfe. În luptele din preajma orașului au căzut eroic caporalul Gheorghe Arambașa, generalul Grigore Bălan, locotenentul David Păiș și mulți alții. Locotenentul David Păiș a făcut parte din Divizia 1 Vânători de Munte și a murit, la Arcuș, la 7 septembrie 1944.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul