În fiecare seară, după ce termină de frământat aluatul, face semnul crucii deasupra lui, spune ”Isten segits” (Doamne ajută!, în limba maghiară) și îl lasă la dospit până a doua zi. Așa începe povestea pâinilor de ”aur” pe care le face Irinke neni (tanti Irina), o gospodină din satul covăsnean Sântionlunca.
Dis-de-dimineață, imediat după răsăritul zorilor, își va lua din nou șorțul și va rândui pâinile în cuptorul încins din spatele curții, unde vor sta la copt aproape două ore. Un cuptor mare, văruit în alb, lângă o tufă de liliac, care va înghiți aproape zece pâini cu gura lui afumată. Covata va sta rezemată în picioare, nicidecum culcată, cât timp pâinile vor fi în cuptor, altfel nu se vor ”ridica” atât cât trebuie. După ce se vor răci un pic, vor fi bătute cu o lopată de lemn ca să le sară coaja neagră și groasă și să rămână frumoase, moi și aurite.
Una, mai rumenită și pe gustul gospodinei, va fi aleasă și pusă pe masa familiei, două, trei sau patru vor fi duse la toneta de la poartă ca să știe trecătorii că pâinea e gata, iar restul va rămâne acoperit în covată până vor veni după ele cei care le-au comandat.
În satul Sântionlunca, locuit de aproape 800 de oameni, majoritatea familiilor trăiesc din vânzarea pâinii de casă coaptă pe vatră. În gospodării, oamenii au de-ale gurii ca să-și ducă traiul de zi cu zi, dar le trebuie și bani ”lichizi” pentru una-alta și ca să-și trimită copiii la școală. Fac pâinea după o rețetă tradițională transmisă din generație în generație — cartofi fierți, făină, apă, drojdie, sare grunjoasă și o bucățică de aluat păstrată din ziua precedentă. Nu vând doar pâine, ci și cunoscutul colac secuiesc, fără miez, învelit în zahăr ars.
Și afacerile merg destul de bine, pentru că prin sat trece DN 11, unul dintre cele mai importante drumuri ce fac legătura între Moldova și Ardeal.
”S-a dus vestea că la noi se face pâine bună. Sântionlunca e foarte renumit pentru asta și chiar și eu când mă duceam la București cu treabă luam cu mine o pâine-două de cadou, de protocol”, spune primarul localității, Raduly Istvan.
Pâinea cu cartofi coaptă pe vatră a făcut cunoscut județul Covasna nu doar în țară, ci și peste hotare. La asta a contribuit și Dioszegi Laszlo, un brutar din Sfântu Gheorghe, care a reușit să obțină în 2011 titlul ”Pâinea națională a României” la un concurs de profil. Tot el a făcut anul trecut cea mai mare pâine rustică din lume, care a cântărit 96,6 kilograme și a fost consemnată în Cartea recordurilor ca „The World’s Largest Rustic Potato Bread”.
În familia Dioszegi, meseria de brutar s-a transmis din tată în fiu și a ajuns deja la cea de-a treia generație.
”Mi-a plăcut dintotdeauna să mănânc pâine. Nici nu-mi puteam alege o altă meserie decât cea de brutar. Pâinea mea e sută la sută naturală, iar ca să iasă bună trebuie să pui și-un pic de suflet. Dar ingredientul secret este respectul pentru tradiție”, a dezvăluit brutarul rețeta succesului său.
Pe poarta brutăriei Dioszegi din Sfântu Gheorghe ies zilnic câteva mii de pâini, care se răspândesc în mai județe din țară. În urmă cu câțiva ani a scos pe piață un sortiment de ”pâine anticriză”, făcută din orz și ovăz, după o rețetă veche de peste 60 de ani, la un preț cu 20% mai mic decât pâinea tradițională din grâu. Inițial, Dioszegi se gândise la o altfel de ”pâine anticriză”, ce îngloba șuncă și ceapă, dar în cele din urmă și-a dat seama că e prea scumpă și a trecut-o la ”delicatese” până când va trece criza.
De aproape trei luni, a deschis o brutărie, în franciză, lângă Londra, la Luton, unde se coc zilnic 3-400 de pâini. A dus în Anglia brutari din Sfântu Gheorghe, iar pâinea are succes nu doar în rândul românilor și maghiarilor stabiliți acolo, ci și al britanicilor. În curând va face și alte sortimente de pâine, dintre cele care există deja în România, cum ar fi pâinea cu secară și cea semialbă.
Afacerea cu pâine n-are cum să dea greș pentru că nu poate lipsi de pe nicio masă, iar unii cred că pâinea secuiască ar putea deveni o atracție turistică. Demeter Janos, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Covasna, care conduce în prezent o asociație turistică, e de părere că vizitatorii ar putea fi interesați să vadă cum se prepară pâinea de casă, de la frământat până la scoaterea din vatră și ”baterea” ei cu lopata de lemn.
O pâine secuiască are aproape două kilograme, e îndesată, sățioasă și, în mod normal, ajunge unei familii de patru persoane timp de două zile, dar dacă e caldă ”se gată” imediat. Cel mai bine merge unsă cu untură de porc și presărată cu ceapă roșie și-un pic de sare și boia de ardei, delicatesă pe care o regăsești și în meniurile celor mai pretențioase restaurante din zonă.
Trebuie să știți că o pâine aburindă nu se taie niciodată cu cuțitul, ci se rupe cu mâna în bucăți. Ține nu atât de maniere, cât de tradiție.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.