Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, prin Direcţia de Asistenţă Socială (DAS), informează locuitorii că se pot depune dosarele pentru atribuirea locuinţelor sociale de pe raza oraşului.
La ora actuală sunt disponibile destul de puţine locuinţe sociale, doar 2-3 locaţii, pentru care există şi o listă de aşteptare întocmită la nivelul DAS.
Având în vedere însă faptul că pe perioada stării de urgenţă nu pot fi evacuate persoanele care nu respectă condiţiile pentru atribuirea acestor locuinţe, Primăria Sfântu Gheorghe îi încurajează pe cei care doresc astfel de locuinţe să depună dosarele. Astfel, odată ce starea de urgenţă va fi ridicată iar persoanele cu datorii vor fi evacuate, doritorii să fie deja pe lista de aşteptare, având actele în regulă.
Doar persoanele cu domiciliul în Sfântu Gheorghe sunt eligibile pentru locuinţe sociale, iar în acest sens trebuie să depună dosarele la Direcţia de Asistenţă Socială din strada Erege, nr. 19. Acestea trebuie să conţină cerere, copie după acte de identitate (buletin, certificat de naştere), adeverinţă de venit, certificat de căsătorie / divorţ / deces (în funcţie de caz şi situaţie), decizie de pensionare (după caz), certificat de handicap (după caz) şi o declaraţie notarială din care să reiasă că în ultimii 10 ani nu a avut o locuinţă pe numele său.
Anual se face o reevaluare a situaţiei locatarilor blocurilor sociale, iar cei care îndeplinesc condiţiile stabilite de Consiliul Local pot beneficia de prelungirea contractelor. Însă conform unei situaţii din luna februarie, dinaintea stării de urgenţă, Primăria Sfântu Gheorghe urma să evacueze şase familii din blocurile de locuinţe sociale aflate pe strada Lunca Oltului, care au acumulat datorii la chirie şi întreţinere, iar altor zeci nu le va mai prelungi contractele de închiriere.
În blocurile de locuinţe sociale de pe strada Lunca Oltului se află 138 de locuinţe cu această destinaţie, însă multe dintre familiile care au primit locuinţe sociale sunt plecate din ţară, iar spaţiile ar putea fi repartizate altor persoane care au nevoie de adăpost.
Potrivit regulamentului stabilit de Consiliul Local, locatarii locuinţelor sociale care nu au depus dosar complet şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată nu pot beneficia de prelungirea contractelor de închiriere, autorităţile locale putând demara procedura de evacuare din locuinţe a celor care nu au achitat chiria, cheltuielile de întreţinere sau energia cel puţin trei luni consecutiv.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.