Unul dintre medicii din Sfântu Gheorghe diagnosticaţi cu COVID-19 şi-a anunţat pacienţii, cerându-le să se izoleze

Social

Unul dintre cei cinci medici diagnosticaţi cu COVID19, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, a postat un mesaj pe pagina sa de socializare prin care le cere pacienţilor şi celorlalte persoane care au intrat în contact cu el în ultimele două săptămâni să se autoizoleze şi să anunţe autorităţile dacă au simptome suspecte.

Medicul Pal Andras presupune că s-a infectat în timpul serviciului, la secţia de ObstetricăGinecologie a spitalului. “Ieri după amiază am primit rezultatele probelor prelevate duminică: al meu este pozitiv, al partenerei mele este negativ. Cel mai probabil m-am infectat săptămâna trecută în secţia de Ginecologie a spitalului (ancheta epidemiologică e în derulare). În afară de o febră uşoară nu am alte simptome. De dimineaţă am început să îi anunţ pe cei cu care  am intrat în contact în ultimele 14 zile. Vă rog pe cei la care încă nu am reuşit să ajung să staţi în carantină timp de 14 zile în casă şi dacă observaţi  vreun simptom (febră, tuse etc.) să sunaţi la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) şi să solicitaţi un test. Dacă cineva are orice întrebare, vă stau la dispoziţie”, a scris acesta pe Facebook.   Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a distribuit postarea pe pagina sa, cu comentariul: “Aşteptăm un comportament responsabil similar şi din partea celorlalţi”.

Postarea medicului Pal Andras a fost făcută la câteva ore după ce primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, le-a cerut medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, diagnosticaţi cu COVID-19, să îşi dezvăluie public identitatea pentru ca cetăţenii care au intrat în contact cu ei în ultimele zile să se poată autoizola şi să limiteze, astfel, propagarea virusului în rândul comunităţii locale.   “Cred că aceasta ar fi atitudinea lor corectă şi responsabilă acum. Combaterea acestei epidemii necesită fapte, fapte precise, clare. Nu căutăm un ţap ispăşitor, dar dorim ca persoanele care au fost în contact cu cei infectaţi să poată să îşi protejeze părinţii, copiii şi pe cei apropiaţi. În mod normal, nu aş cere-o şi nu aş cere-o în mod public, dar acum există o situaţie de urgenţă, iar siguranţa şi sănătatea comunităţii trebuie să fie în primul plan”, scrie Antal Arpad, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Până acum cinci medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost diagnosticaţi cu COVID-19, drept urmare, 60 de persoane, dintre care 39 de pacienţi şi 21 de cadre medicale, au fost carantinate în secţiile Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi Blocul de naşteri.

De asemenea, a fost demarată şi o anchetă epidemiologică pentru a identifica, pe cât posibil, toate persoanele care ar fi putut contacta virusul în aceste împrejurări şi, totodată, s-a făcut şi decontaminarea spitalului.

Managerul instituţiei, Andras Nagy Robert, a  menţionat că nu este clar dacă primul angajat diagnosticat cu COVID-19 a contactat virusul în Austria, unde a fost în concediu, sau după ce a revenit în ţară.  AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul