Ştrandul din Sfântu Gheorghe se deschide joi, 9 iulie

Social

Accesul se va face în două serii, dimineaţa şi după-masa, pentru un număr limitat la 500 de persoane.

Conducerea Sepsi ReKreativ a intrat pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru deschiderea unui nou sezon la Ştrandul din Sfântu Gheorghe.

Având în vedere măsurile de protejare a sănătăţii impuse în această perioadă, inclusiv activitatea ştrandului a fost adaptată noilor restricţii. În acest sens, accesul vizitatorilor se va face în două serii, dimineaţa între orele 8 şi 13 şi după-amiaza între orele 14 şi 19, pauza de o oră urmând să fie folosită pentru dezinfectarea spaţiilor comune şi a şezlongurilor.

Pentru a respecta regulile de distanţare fizică, numărul vizitatorilor va fi limitat la maxim 500 pentru fiecare serie.

În ceea ce priveşte tarifele de intrare, propunerea înaintată Consiliului Local spre aprobare prevede un cost de 25 de lei pentru un bilet standard, care asigură intrarea la ştrand şi chiria pentru un şezlong. Costul cu reducere pentru minori, persoanele peste 60 de ani şi cele cu handicap va fi de 13 lei (intrare plus şezlong), iar pachetul pentru familii (2 adulţi, 3 copii minori plus chirie 5 şezlonguri) va costa 76 de lei.

De asemenea, persoanele beneficiare ale cardurilor pentru familii numeroase vor plăti 6 lei pentru un bilet standard care include şi chirie şezlong.

Anul trecut, costul unui bilet standard împreună cu chiria unui şezlong a fost de 28 de lei, faţă de 25 de lei anul acesta, iar obligativitatea închirierii unui şezlong a fost introdusă pentru a putea fi respectate măsurile de distanţare fizică între vizitatori.

Copiii sub 3 ani şi sportivii din loturile olimpice naţionale beneficiază şi în acest an de intrare gratuită.

Biletele sunt valabile pentru una dintre cele două serii, de dimineaţă sau după-amiază, în funcţie de opţiunea aleasă, iar în curând acestea vor putea fi achiziţionate şi online.

Consiliul Local se va întruni miercuri în şedinţă extraordinară, urmând să voteze şi asupra acestor modificări de tarife.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul