Peste trei sferturi dintre locuitorii din Sfântu Gheorghe au achitat impozitele locale

Social

Direcţia de Finanţe Publice Municipale din Sfântu Gheorghe anunţă că până la data de 30 iunie, peste trei sferturi dintre locuitorii din Sfântu Gheorghe au achitat impozitele locale pe clădiri şi terenuri. De asemenea, peste 62% dintre locuitori au plătit impozitul pe autoturisme.

Mai exact, în cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri a fost încasat în proporţie de 76,21%, impozitul pe teren intravilan în proporţie de 77,31%, iar impozitul pe mijloace de transport 62,38%.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, 63,14% dintre societăţi au plătit impozitul pe clădiri, 60,22% impozitul pe teren intravilan şi 58,62% impozitul pe mijloace de transport.

Termenul de plată pentru impozitele locale pe primul semestru fusese prelungit de la 31 martie la 30 iunie, din cauza pandemiei de coronavirus, iar pentru plata impozitelor pentru tot anul până la 30 iunie, contribuabilii au beneficiat de o bonificaţie de 9%.

Termenul de plată al impozitelor locale pentru semestrul al doilea este 30 septembrie.

Pentru neplata la termen a impozitelor/taxelor se plătesc majorări de întârziere conform actelor normative în vigoare. Nivelul majorărilor de întârziere este de 1% din cuantumul obligațiilor fiscale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună / fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

În cursul acestui an, Direcţia de Finanţe Publice Municipale din Sfântu Gheorghe a extins serviciul de plată online prin www.ghiseul.ro şi la persoanele juridice. Această platformă asigură nu numai posibilitatea de efectuare a plăţii impozitelor, taxelor și amenzilor, dar și posibilitatea consultării situației fiscale actuale de către contribuabilul care accesează platforma online.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns