Un investitor german a ales Parcul Industrial de la Câmpul Frumos pentru afacerile din România

Social

Societatea germană Rauschert, prin subsidiara înfiinţată în România, a ales Parcul Industrial din Câmpul Frumos pentru dezvoltarea afacerii din ţara noastră.

În urma licitaţiei care avut loc săptămâna trecută, societatea a concesionat un teren de 4.400 mp în incinta Parcului, primind în chirie şi un birou în clădirea principală. Contractul de concesionare a fost semnat în data de 7 mai 2020, urmând ca societatea să înceapă construcţia halei. În paralel cu construirea halei proprii, societatea intenționează să închirieze o hală de 500 mp existentă în Parc pentru a putea începe activitatea de producţie.

Firma operează în domeniul ceramicii industriale, la Câmpul Frumos urmând să asambleze componente electrice, creând în acest sens în prima fază aproximativ 20 de locuri de muncă pentru localnici.

„Decizia companiei Rauschert de a investi în parcul nostru industrial este o confirmare a eforturilor noastre zilnice depuse. Scopul nostru este să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea activității partenerilor noștri”, spune directorul Parcului Industrial, Miklos Zoltán.

„Colaborarea excelentă, condițiile favorabile și infrastructura bună au contat în decizia noastră de a investi aici. Scopul nostru este să asigurăm locuri de muncă sigure, unde angajații să se simtă bine și să se poată perfecționa”, spune şi directorul Rauschert Romania, Klaus-Dieter Toews.

Compania germană Rauschert are o experienţă de peste 120 de ani în producerea de componente tehnice din ceramică, având peste 1.200 de angajaţi în cele 16 ţări în care este prezentă, printre care Germania, SUA, China, Japonia, Marea Britanie.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul